viena

Azi e L I N I S T E. Departe de tot... Cateva raze de soare mi`au mangaiat fata. O adiere de vant mi`a soptit un gand. Ascult Thomas Newman- Any other name. Azi nu am nici o grija. Apetenta pentru relaxare m`a facut sa ma refugiez pentru cateva zile la Viena.

E ziua mea. S`au implinit 22 de ani de la prima gura de oxigen care mi`a traversat cavitatea nazala, faringele, laringele, traheea, bronhia si plamanii. 22 de ani de la prima vibratie a corzilor vocale, 22 de ani de la atatea si atatea inceputuri...

La fiecare 10-15 minute primesc urari de ''la multi ani''. Zambesc... Mesaje mai retinute, simple, altele incarcate de clisee, altele pline de emotii.

Va multumesc tuturor prietenilor pt urari. Nu as fii crezut ca am atatea persoane in jurul meu care s`au gandit la mine de ziua mea. Apreziez.

Diamante!

Diamante de diferite culori, in diferite taieturi si forme, de o claritate rara sau de un mister inabusitor, de o inteligenta sclipitoare sau de un spirit plin de umor, de o frumusete unica (chiar si atunci cand le-am privit cusurul) si de un farmec aparte, le-am gasit si le-am colectionat de mica. Imi erau dragi, asa ca le-am pastrat pentru cateva zile, luni, sau ani. Pe unele le-am pierdut pe drum, iar cand am privit inapoi, nu am gasit decat amintirea lor. Pe parcurs m-au intampinat altele, asa ca le-am adunat cu grija si le-am tinut aproape. Reflexia lor am pastrat-o undeva in mine, iar amprenta lor a ramas pentru totdeauna vizibila.
Diamantele imi imbogatesc viata in fiecare zi... Alaturi de ele ma vei gasi zambind.

Ganduri, ganduri...

Dimineata a inceput cu Maestro de Hans Zimmer. Cu o ceasca de ceai. Cu emailuri primite de la persoane dragi. Cu intrebari banale si raspunsuri pe masura.

Au trecut insa de atunci cateva ore. Pe strada am zarit aceeasi oameni grabiti, superficiali, incapabili sa zambeasca...
Ceva insa imi atrage atentia in drumul meu grabit spre casa. Este un afis publicitar. Il privesc cu perplexitate. Contine un mesaj sub forma de slogan: "marimea conteaza"! Scris pe fundal roz; litere mari, albe. Asezat pe un bloc comunist de 8 etaje, tapetand geamurile a catorva locatari. Ma intreb ce anume vrea sa-mi transmita mie? Toti vedem aceleasi lucruri, insa le percepem diferit. Ma trimite cu gandul la ceva mare... Fiind orientata spre cunoasterea de sine si a celor din jur nu e greu de ghicit unde am ajuns: gandurile noastre. Ele nu pot fi numarate ca orele, zilele, anii. Sunt infinite. Marimea lor conteaza? Ce suntem noi de fapt? Ce sunt eu? Sunt un univers de ganduri ascuns intr-un zambet angelic. Descifrabil? Pentru putini...